Avizier
MESAJ DE SĂRBĂTORI
COLECTIVUL LICEULUI TEORETIC “MIHAIL KOGĂLNICEANU” SNAGOV UREAZĂ TUTUROR ELEVILOR, PĂRINȚILOR ȘI PARTENERILOR SĂI SĂRBĂTORI FERICITE CU LINIȘTE ÎN SUFLET, MULTĂ SĂNĂTATE, IAR ANUL CARE SE APROPIE CU PAȘI REPEZI SĂ VĂ ADUCĂ BUCURII, REALIZĂRI ȘI MULTE VISE ÎMPLINITE.
LA MULTI ANI!
PAS 2020-2024
PLANUL DE ACȚIUNE AL ȘCOLII 2020-2024
Proiectul pilot „Bugetare participativă la școală”
Implicare elevi în Proiectul pilot „Bugetare participativă la școală”
Prof.coordonator Alina Mihaela FLOREA
„Dacă vrei, poți”
Acesta a fost sloganul pe care l-am avut în minte în momentul în care am decis să aplic pentru implicarea elevilor în proiectul Bugetare participativă, organizat de Centrul pentru inovare publică. Asociația Centrul pentru Inovare Publică, organizație non-guvernamentală construiește o societate deschisă în care: Instituții transparente oferă acces la informații în formate deschise, decid împreună cu și în interesul celor pe care îi reprezintă, garantând drepturi egale pentru toate persoanele; Cetățenii iau atitudine în cunoștință de cauză față de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Motivul principal a fost acela să le ofer elevilor posibilitatea dezvoltării laturii democratice, integrării lor în sânul comunității și în dezvoltarea laturii financiare. Implicarea elevilor a vizat: Creșterea angajamentului civic; Apariția de noi lideri ai comunității; Devenirea activă a elevilor în dezvoltarea comunității în care trăiesc; Crearea de relații mai puternice între autorități, organizații și elevi; Cheltuirea banului public echitabil și mai eficient.
Liceul nostru a fost selectat din cele 15 licee care au aplicat pentru a participa la faza pilot a proiectului Bugetare Participativă la Școală, urmând ca elevii să decidă cum să fie utilizat un buget de 4.000 lei pentru unul sau mai multe proiecte educaționale. S-au născut idei, au fost dezbătute și așa au apărut patru mari proiecte: Dotarea clasei cu aparate tehnologice; Biblioteca; Dulapuri în clasă; Stație Radio. Proiectele au fost suținute în 26 octombrie, ieșind câștigător proiectul: Dotarea clasei cu aparate tehnologice.
Impresii ale elevilor: „A fost o experiență de neuitat. A fost unul dintre cele mai complexe proiecte pe care le-am realizat pănă în momentul de față.
Ne-am bucurat enorm când am aflat că avem șansa la o schimbare, o schimbare pe care noi o vom realiza după nevoile de care ducem lipsă. Am luat initiativa și am pornit pe acest drum, unde destinația finala este o clasă modernizată dupa nevoile noastre.
A sosit și ziua în care s-a nominalizat câștigatorul proiectului. Au fost emoții pentru toți colegii mei, deoarece pe tot parcursul proiectului a fost foarte multă muncă și răbdare acordată. Toți meritam să câștigăm, toți am muncit și ne-am zbătut să fie totul ca la carte. Pot spune că fiecare dintre noi ne-am descoperit anumite abilități de care nu știam, am lucrat într-un mod frumos și echilibrat ,am învățat cu adevărat ce este munca în echipă și cel mai important am învățat ce înseamnă punctualitatea, organizarea, colaborarea, încrederea, răbdarea, înțelegerea și respectul față de alții. Mă bucur mult că am participat la asemenea proiect și cu siguranță vom mai participa și la următoarele”. ( eleva Grigore Bianca, clasa a X-a Uman 1)
„Proiectul Bugetare participativă în școală. Un nume de proiect care pentru noi la început a sunat ca ceva complicat. Doamna dirigintă, Florea Mihaela, a dorit ca noi elevii de la a X- a uman 1 din Liceul Teoretic Mihail Kogalniceanu să aducem o schimbare în care nimeni nu a crezut la început. Ne-am mobilizat, a fost greu nu o să mint, fiecare avea idei diferite, opinii și nemulțumiri, dar nimic nu este imposibil atunci când există voință și determinare. Ne-am organizat grupele și ideile de proiect : "Dulapuri în clasă","Biblioteca în clasă","Integrarea aparaturii în clasă" și "Stația radio în școală". Proiecte minunate, cu reale nevoi. Ceva timp fiecare grupă a lucrat pentru proiectul său, până în ziua prezentării. A fost o zi emoționantă, copleșită de nedreptatea pandemiei, domnii de la bugetare ne ascultau părerile în sistem online, iar cel mai dureros, jumătate din noi la școală într-o clasă luminoasă, iar ceilalți acasă în fața calculatoarelor. Celor prezenți în sala de clasa, masca ne acopera zâmbetul puternic, iar fericirea ne era vazută prin ochii sclipitori. Cu emoți am început să dezbatem proiectele. Fiecare echipă credea cu tărie în propria lucrare. Domnii de la bugetare au fost foarte înțelegători și foarte încântați de proiectele noastre. După prezentare au urmat zilele de vot. Proiectul "Dotarea aparaturii în clasă" a câștigat, a fost un real succes. Am fost foarte fericiți și mândrii de noi. Am arătat că schimbările se fac si din partea elevilor, când dorințele sunt foarte puternice. Ma numesc Gabriela, sunt o fire foarte ambițioasă și mă bazez pe propriile forțe. Acest proiect pentru mine a fost o experiență minunată, în care mi-am descoperit abilități noi ca: Responsabilitatea într-un proiect, ambiția și determinarea. Proiectul în sine a fost o ușă spre maturizarea noastră și cel mai important am învățat că atunci când ne dorim ceva să muncim, să luptăm și să nu avem așteptări de la nimeni. Nu am fi reușit fără doamna noastră dirigintă Florea Alina, care a crezut în noi. Mulțumim și Doamnei Director Manolache Georgeta și Domnului Director Crețu Valentin, pentru susținerea imensă, dar și pentru prezența la prezentarea proiectelor. (Eleva Toma Gabriela, Clasa a X-a U1)
„Pot începe prin a vă spune câteva dintre experiențele trăite în cadrul acestui proiect! Am fost foarte onorată să știu că atat eu cât și echipa/clasa mea am participat la aceasta minunată experiență și mulțumim doamnei diriginte, cât și echipei de la Centrul de inovare publică! Mi-a plăcut extrem de mult, am învățat cu adevărat ce înseamnă lucrul în echipă, am învățat să socializăm cu lumea din magazine pentru sutele de informații primite, am învățat să ne implicăm cât mai mult în astfel de acțiuni școlare, am învățat să fim NOI ÎNȘINE!
Într-un cuvânt pot spune despre acest proiect că a fost "MINUNAT" Multe mulțumiri!!!” (Botorea Ioana Mădălina, Clasa a X_a Uman 1)
„Pot începe prin a vă spune ca acest proiect ne-a învățat să colaborăm, să acceptăm ideile celorlați și mai ales să avem răbdare. Fiecare și-a exprimat propriile idei, rezultatul fiind pe măsură. Pot spune că m-am descurcat mai mult decât bine cu colegii mei, am studiat cu atenție fiecare detaliu al acestui proiect și am ajuns să realizăm ceva minunat. Acesta ne-a unit și ne-a făcut să ne cunoaștem și să evoluăm mai mult, iar pentru asta vă mulțumim!” ( Dinu Bianca, Clasa a X-a U1)
„Acest proiect m-a ajutat să-mi cunosc colegii mult mai bine, am învățat să ascult cu atenție ce au și ceilalți de spus și cel mai important, am învățat sa lucrez în echipă.” (Dragostin Alexandra Mihaela, clasa a X-a U 1)